Motivul pentru care acest spectacol de marionete a fost INTERZIS de Vladimir Putin

Motivul pentru care acest spectacol de marionete a fost INTERZIS de Vladimir Putin
Publicat: 14/06/2014, 18:52
Actualizat: 01/02/2019, 19:40

Organizatorii festivalului internațional de carte au primit, cu două zile înainte de începerea evenimentului, o scrisoare din partea lui Vladimir Aristarhov, ministrul adjunct al Culturii, prin care se solicita anularea a două spectacole programate cu acest prilej.

Primul dintre ele, intitulat „Ierbivore”, de Maxim Kuroșkin și Talgat Batalov, este o piesă de teatru contemporan, centrată pe tema sexualității, descrisă de un critic de la publicația Moscow Times drept „un basm istorisit sub efectul steroizilor”.

Celălalt eveniment, intitulat „Sufletul unei perne”, este un spectacol de marionete pentru copii. Acțiunea spectacolului are loc într-o creșă, iar personajele sunt perne. Potrivit descrierii Mașei Lipman, corespondentă a publicației New Yorker la Moscova, „una dintre perne este diferită: este umplută cu săculeți cu grâu negru în loc de fulgi. Fața de pernă este puțin ruptă, iar pernei îi este teamă să nu fie aruncată la gunoi. Însă în cele din urmă se împrietenește cu un băiețel mai timid”. Singura problemă a poveștii a fost însă, pentru Ministerul Culturii, faptul că perna hipoalergenică ce se împrietenește cu băiețelul are nume de băiat.

Ministerul Culturii a solicitat retragerea spectacolului de marionete precizând: „Potrivit informațiilor noastre, în piesa «Sufletul unei perne», se pot detecta elemente de propagandă homosexuală adresate copiilor. (…) Conținutul acestor două piese intră în conflict cu valorile morale tradiționale, acceptate în cultura rusă. În eventualitatea în care aceste două producții nu vor fi anulate, Ministerul Culturii își va retrage susținerea de sponsor oficial al acestei manifestări”.

Deși amenințarea nu pare atât de gravă, organizatorii au ales să anuleze piesele de teatru în chestiune, semn că, după votarea legii din 2013, care interzice „propaganda homosexuală” în fața minorilor, regimul lui Vladimir Putin adoptă din ce în ce mai frecvent direcția conservatorismului social.

Recent, un critic de artă rus a fost înlăturat din postul de conservator al pavilionului Rusiei de la Bienala de la Veneția, care se desfășoară între 17 iunie și 24 noiembrie, în timp ce un istoric a trebuit să renunțe la catedra universitară, deoarece au criticat în mod public anexarea Crimeii.

Unii participanți la festival și-au exprimat solidaritatea anulând propriile evenimente, printre care revista Novoe Literaturnoe Obozrenie (Noul Observator literar) și editura pentru copii KompasGid.

Potrivit publicației New Yorker, alte reviste, dar și autori și personalități ale lumii culturale au refuzat să participe la festival, în urma acestui incident.

Totodată, Clubul scriitorilor din Statele Unite PEN, format din 3.500 de scriitori americani, a solicitat Guvernului din Rusia să „oprească regimul de cenzură, din ce în ce mai răspândit”, după ce a aflat de anularea spectacolelor.

A noua ediție a International Open Book Festival, a debutat pe 11 iunie, la Moscova, și se va încheia sâmbătă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×